Declaratia unica rectificativa se depune pentru corectarea sau completarea informatiilor transmise in declaratia unica initiala.
3.1. Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice poate fi corectată de contribuabili din proprie iniţiativă, ori de câte ori informaţiile actuale nu corespund celor din declaraţia depusă anterior, prin depunerea unei declaraţii rectificative în condiţiile prevăzute de Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
3.2. Declaraţia rectificativă se întocmeşte pe acelaşi formular, bifându-se cu X căsuţele aflate pe prima pagină a formularului (capitolul I „Date privind impozitul pe veniturile realizate şi contribuţiile sociale datorate pentru anul …..” şi/sau capitolul II „Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuţiile sociale datorate pentru anul ………..”, după caz).
3.3. Declaraţia rectificativă se completează înscriindu-se toate datele şi informaţiile prevăzute în capitolul supus rectificării, inclusiv cele care nu diferă faţă de declaraţia iniţială/anterioară.
Declaratia unica rectificativa se completeaza pentru:
- corectarea impozitului pe venit, precum si a contributiilor sociale datorate de persoanele fizice;
- modificarea datelor de identificare ale persoanei fizice;
- modificarea unor date referitoare la categoria/sursa veniturilor sau a nivelului acestora, potrivit legii;
- modificarea unor date referitoare la contributia de asigurari sociale si contributia de asigurari sociale de sanatate;
- corectarea altor informatii prevazute de formular.
Pentru depunerea declaratiei rectificative se vor avea in vedere urmatoarele:
- declaratia initiala este declaratia care nu are nicio bifa de rectificativa selectata;
- este permisa depunerea unei singure declaratii initiale;
- declaratia rectificativa este declaratia cu cel putin o bifa de rectificativa selectata (la capitolul I sau capitolul II sau la ambele capitole);
- o declaratie rectificativa care rectifica ambele capitole (capitolul I si capitolul II) trebuie sa aiba ambele bife de rectificare selectate;
Important! Declaratia unica rectificativa se depune numai daca s-a depus o declaratia unica initiala. O declaratia unica initiala este declaratia care nu are selectat (bifat) rubrica de rectificativa.
Prin declaratia unica rectificativa se poate rectifica declaratia integral sau pe capitole:
- Capitolul 1: Definitivare venituri realizate in 2020, se bifeaza casuta de langa Declaratie rectificativa privind Capitolul I.
- Capitolul 2: Datele pentru veniturile estimate in 2021, se bifeazz casuta de langa Declaratie rectificativa privind Capitolul II.
In declaratia unica rectificativa se completeaza un capitol sau ambele, la toate rubricile, dupa cum este necesar.
Exemplu: O persoana fizica care desfasoara activitati independente impuse in sistem real si venituri din cedarea folosintei bunurilor (inchiriere apartament), a depus pana la data de 30 iunie 2020 declaratia unica completata la:
- capitolul 1, cu definitivarea impozitului pe venitul din 2019;
- capitolul 2, cu estimarea venitului din activitati independente si din cedarea folosintei bunurilor pentru 2020;
La data de 30 septembrie 2020, contractul de inchiriere a fost anulat prin intelegerea partilor.
Conform codului fiscal, persoana fizica depune pana la data de 30 octombrie 2020 (in termen de 30 de zile), declaratia unica rectificativa completata doar pentru capitolul 2, unde se recalculeaza venitul estimat din cedarea folosintei bunurilor si declara aceeasi estimare pentru venitul din activitati independente.
Important! Pentru definitivarea veniturilor din 2020 se depune Declaratia unica 2021 completata la capitolul 1. Aceasta modifica declaratia din 2020 completata la capitolul 2, unde am estimat venitul si contributiile pentru 2020. Astfel se modifica impozitul datorat si eventual contributiile datorate pentru 2020, fata de cele estimate.
Putem depune o declaratia rectificativa pentru anii anteriori (2018-2020), pentru care folosim formularele pdf ale declaratiei valabile pentru fiecare an, daca:
- este necesar sa modificam capitolul 1 din declaratie cu venitul realizat in anul anterior;
- este necesar sa modificam venitul si contributiile estimate pentru anul curent; mai ales pentru acele activitati pentru care nu se definitiveaza impozitul pe venit (exemplu venituri din chirii in lei sau activitati cu norme de venit);
De ajutor:
- Daca nu ai inca Spatiul Privat Virtual creat vezi acest video, realizat de ANAF, cu instructiunile de creare a Spatiului privat virtual;
- Plata obligatiilor fiscale se poate face: la caseria ANAF, prin online banking in contul unic sau pe ghiseul.ro cu cardul;
- Declaratia unica se depune de catre titular pe site-ul ANAF sau de catre imputernicit cu certificat digital pe site-ul e-guvernare.ro;
Buna ziua, doresc sa fac declaratie rectificativa – pt anul , 2018,2019,2020,
Am depus declaratie in sistem forfetar si doresc sa rectific.
Sunt pfa .
Multumesc!
Bună seara , am depus declarația unica cu mod de impozitare in sistem real , pot depune rectificativa pt schimbarea impozitării pe norma de venit ? Mulțumesc mult.
Buna ziua. Am de facut rectificare la veniturile realizate in 2021 de un PFA cu norma de venit, dar nu se regaseste in declaratia pe 2022, decat pentru PFA-uriule infiintate in decembrie 2021.Ma puteti ajuta ? Multumesc.
Buna ziua,
As avea nevoie de rectificare urgenta declaratii unice si declaratii venituri pe o parte din anii 2014-2021 (in unii ani cred ca am bifat incorect tip venit si acum m-au scos ca am de plata si estimativul pe un tip venit si realizatul pe alt tip de venit – achitat la timp).
Pot desigur sa fac si singura, dar daca costurile nu sunt prea mari pt mine as prefera sa fac impreuna cu un profesionist sa nu greșesc din nou.
Ma puteti contacta va ror urgent pt o oferta?
Buna ziua! V-am trimis email.
Bună ziua! Am completat din greșeală pe declarația unica și venitul pe 2022, iar eu îl știu doar pe 2021. Când completez declarația rectificativa trec 0 lei pe 2022 și la anul o pot completa corect? Mulțumesc!
Buna ziua! Am o Intreprindere Familiala, deci sunt persoana fizica autorizata si sunt asociata cu un frate. In luna AUGUST 2021 am iesit la pensie. Nu am inchis I.F. intrucat doresc sa mai lucrez iar fratele mai are pana la pensie 11 ani. Am depus declaratia unica pentru intregul an 2021. Daca nu mai doresc sa platesc contributii CAS si CASS trebuie sa depun declaratie rectificativa pentru 2021?
Buna ziua! Da, trebuie sa depuneti rectificativa in termen de 30 de zile de la data la care ati iesit la pensie si sa recalculati CAS de plata. Daca nu ati depus, atunci depuneti acum. Sunteti scutit de plata CAS incepand cu luna in care ati iesit la pensie.
Buna ziua. Cum completez DU rectificativa daca am fost angajat 10 luni (deci s-a aplicat corectie la norma de venit) si 2 luni fara un CIM? Se trece totalul din prima? Am incercat sa pun sumele pentru 10 luni cu corectie, „adauga venit” si suma pentru 2 luni. Dar cand validez imi da erori. Multumesc.
Buna ziua,
Daca trebuie sa fac o declaratie rectificativa pentru anul 2019, o mai pot face ?
Bună ziua! desigur, puteti face o declaratie rectificativa și pt 2019.
Buna ziua! Am depus DU 2021 cu un contract dar acesta s-a reziliat in mai. Am depus o rectificativa ca sa modific obligatiile de plata. Ulterior la 1 august am incheiat un nou contract. Am facut alta rectificativa, dar nu am mai trecut partea cu contractul care s-a reziliat in mai. Cum pot sa rectific situatia. Acum se vede ca am de platit doar ce am incheiat la 1 august. Va multumesc!
În declaratia inițială am greșit numărul documentului de autorizare. Pentru rectificativă ce căsuță trebuie să bifez? Pentru capitolul 1 sau 2?
Mulțumesc frumos
Rectificati si bifați capitolul la care ați greșit numărul. La ambele capitole dacă este cazul.
Buna ziua! Trebuie sa fac o rectificativa pentru 2021, deoarece persoana a inchis II-ul fara nici un venit. Initial am declarat venituri si CASS. Acum, cand incerc sa pun 0 la CASS , primesc mesaj ca suma minima este 115 si nu pot sa validez!
Bună ziua! Dacă doriți sa anulați obligația de a plăti Cass atunci nu bifați rubrica de Cass de pe a doua pagina. Secțiunea nu trebuie sa fie activa în declarație. Aceasta nu se completează cu 0.
Vă mulțumesc!
Buna ziua, Daca sunt mai multe contracte de chirie si numai la unul intervin modificari, cand depun declaratia rectificativa trebuie sa le trec in declaratie si pe cele care nu au modificari sau numai pe cel cu modificari? Multumes frumos
Bună ziua! La rectificare veți completa atât cu modificările intervenite La un contract cât și cu datele contractelor care nu se modifica. Practic declarati din nou toate contractele.
Buna ziua. Mai pot depune declaratii rectificative pentru 2017, 2018 si 2019 in vederea obtinerii bonificatiilor? Din pacate, functionara de la fisc care are in operare dosarul meu de contribuabil care obtine venituri din chirie nu a fost capabila sa ma indrume ce am de facut. Au trecut mai bine de 3 ani in care am facut i-am trimis mailuri, am trimis petitii pe SPV, am vorbit la ghiseu cu angajate ANAF (ultima oara pe 20 apr. a.c.), la call center, am intrebat cum pot obtine bonificatiile pentru care ma calificam indeplinind toate conditiile, dar nimeni nu mi-a spus ca trebuie completata o nou noua declaratie unica rectificativa.
Buna ziua . Am facut o declaratie unica in care am bifat si plata ptr CASS si CAS , dar persoana respectiva era pensionara si nu trebuia sa plateasca . Nu reusesc sa fac rectificativa . Cum se poate face ? Multumesc !
Buna ziua! Pensionarii nu platesc CAS, dar pot plati CASS daca venitul net este peste plafon. Pentru rectificare bifati capitolul de rectificativa la decalratia de venit estimat din 2020 si nu bifati rubricile de contributii.
IN ANUL 2019 AM ÎNCASAT O SUMĂ DE BANI PT CARE AM PLATIT IMPOZITUL PENTRU ACTIVITATI INDEPENDENTE. IN ANUL 2021 PRIN HOTARARE JUDECATOREASCA AM FOST OBLUGATA SA RESTITII JUMATATE DIN SUMA INCASATA IN 2019. CE POT FACE PENTRU A RECUPERA IMPOZITUL PE VENIT ACHITAT IN PLUS IN ANUL 2020 AFERENT SUMEI PIERDUTE IN INSTANTA. POT REZOLVA PRIN COMPLETAREA UNEI DECLARATII RECTIFICATIVA ? MULȚUMESC
Buna ziua. In DU s-a introdus eronat un certificat de inregistrare. Anaf a spus sa depun rectificativa incepând cu 2018 . Depun si pentru venitul estimat si pentru definitiv ? La fel 2019 si 2020.
Buna ziua
am depus si estimativ si final pt 2019 , mi au venit ambele de plata . Cum pot anula una din ele
multumesc
cum deblochez declaratia unica..sa fac rectificativa?…
Buna ziua , de unde pot descărca sau cum pot proceda pentru a completa declaratia rectificativa? Multumesc .
Buna ziua. In urma depunerii mai multor declaratii rectificative la capitolul 2 (3 la numar) la declaratia initiala, deoarece nu am calculat corect sumele pe care le aveam de platit, dupa depunerea ultimei, la obligatii de plata figureaza diferenta sumelor declarate in ultimele 2 rectificative, atat in cazul contributiilor sociale cat si a impozitului estimat, si nu sumele corecte, declarate in ultima rectificativa depusa. Cum as putea remedia?
Bună seara. Trebuie depusă rectificativa la declarația unică depusă în 2020, dacă s_au încasat dividente la sfârșitul anului 2020și dacă în declarația inițială s-a estimat depășirea plafonului (deci oricum se va plăti CASS)?
Bun seara! Nu trebuie depusa rectificativa.
Buna ziua, ati primit vreun raspuns? Si pe mine ma intereseaza subiectul-cum accesam declaratia initiala in vederea rectificarii?
Am depus la vremea ei o declarative unica cu venitul realizat pe 2018 si estimatul pe 2019. Ori din cauza formularului ori di neatentie am bifat la estimat 2019 „nu depasesc plafonul dar optez pentru CAS/CASS”. Apoi am depus declaratia unica pe 2019 cu realizatul pe 2019 unde am introdus numai impozit. Mi se comunica faptul ca am de plata CAS si CASS pe 2019. Mai pot depune rectificativa la 2018 cu estimatul 2019 fara CAS?
Buna ziua, daca am depus declaratia unica pt venituri din chirii in momentul in care nu se putea bifa bonificatia mai pot sa depun rectificativa doar pt bonificatii? Sau termenul era 30.06.2020
Bună ziua! După 30.06 nu se mai completează secțiunile de bonificații.
Buna ziua. Am o intreprindere individuala pt FOTO VIDEO evenimente si cum anul acesta sau anulat 90 % din ele tr sa modific declaratia. de unde o iau ?? pe cea salvata in PC o am dar nu imi da voie sa bifez nimic sau sa modific va .
Buna ziua! Am radiat PFA pe 4/11/2020, si mi-au spus de la Finante ca trebuie sa depun declaratie rectificativa. Toate bune si frumoase, am selectat rectificare, am selectat ca e pt anul 2020 pentru PFA cu norma de venit, am pus data inchiderii PFA si am recalculat la 310 zile din 366. Toate datele mele personale sunt corecte, am incercat sa o transfer de 4-5 ori, si de fiecare data am primit email ca declaratia contine erori, dar nu zice ce erori… Ce fac gresit? Multumesc!
Buna ziua! Ati facut rectificativa la capitolul 2 din declaratie?
Cum se completeaza Declaratia unica rectificativa in SPV, am incercat dar nu reusesc
Pentru completarea declaratiei in cazul inchirierii unui apartament in stil hotelier nu imi este clar cum este cu norma anuala de venit, daca realizezi un venit mai mic decat norma de venit prevazuta cum se procedeaza cu impozitul? la ce suma se plateste?
Buna ziua! Norma anuala de venit pe fiecare camera sau sistem real de impozitare daca va este convenabil. Puteti sa recaculati pe perioada de activitate.
Daca nu va descurcati noi avem serviciul de completare a declaratiei unice.
Buna ziua! Se calculeaza impozit la norme de venit indiferent de cat faceti, mai mult sau mai putin decat norma de venit.
Va multumesc.Termenul este depasit. Sper sa scap doar cu avertisment:).
Buna ziua. Poate ma puteti indruma,va rog. Au fost depuse in termen DU, pentru o societate civila profesionala de mediatori. Pentru 2019 au fost 2 asociati. Incepand cu ian.2020, au mai intrat inca 2 asociati. Insa DU, au depus doar cei 2 asociati initiali. Trebuie intocmite DU pentru cei 2 asociati noi, pentru veniturile estimate si DU rectificative pentru asociatii vechi? Nu stiu daca am fost foarte clara in prezentare.In acest moment nu am inrwgistrat inca venituri…Va multumesc. Ana
Buna ziua! Asociatii noi sunt obligati sa depuna DU in termen de 30 de zile de la data evenimentului si sa estimeze venitul net pentru 2020. La cei vechi nu e obligatorie depunerea de rectificativa.
Bună ziua,in august 2019 am completat o Declaratie unică pentru a-mi plăti contribuțiile la sănătate singură. În martie 2020 am realizat că reușisem acea declarație.Am rectificat-o trimițând noul document,însă îmi apare aceeași sumă exorbitanta de plată.Ce ar trebui să fac?
Buna ziua! Probabil ca nu ati depus corect declaratia. Mergeti la ANAF sa va ajute sau apelati la un expert.
Buna. Pentru PFA la norma de venit (din 2020 PFA-ul e suspendat) s-a depus declaratia unica in 2020 doar pentru a beneficia de bonificatiile aferente anului 2019. Pentru ca ulterior PF-ul obtine venituri din dividende pentru care este obligat sa plateasca CASS trebuie facuta o declaratie rectificativa pentru capitolul 2? Capitolul 1 in care era bifa doar pe „Declarație pentru aplicarea bonificației în cazul contribuabililor care obțin venituri anuale pentru care există
obligația completării și depunerii numai a declarației prevăzută la art.120 din Codul fiscal” trebuie sa mai apara in declaratia rectificativa pentru dividende sau ele se pastreaza in evidenta ANAF din declaratia initiala? Multumim mult!
Buna ziua,
pt.PFA cu norma de venit,inca nu imi dau seama cum se face rectificarea.Initial, cap.1 nu trebuia completat, iar cap.2 era estimarea pe 2020.
Poate imi dau seama cand vad PDF-ul.
Lia
Buna ziua! Persoanele care au platit obligatiile fiscale la 2019 beneficiaza de bonificatii daca depun declaratia rectificativa. Sumele platite in plus reprezentand bonificatiile pot fi utilizate pentru stingerea unor obligatii fiscale viitoare (de exemplu pentru 2020) sau pot fi restituite daca se depune cerere de restituire.
Si eu sunt interesata daca se poate recupera bonificatia pentru platile realizate inainte de anuntarea bonificatiilor.
Multumesc!
Cei care am depus deja Declaratia unica trebuie sa asteptam noul model pentru rectificare sau trebuie sa completam pe vechiul formular ?? Multumesc
BUna ziua . Daca deja s-au efectuat toate platile pentru anul 2019, cum se procedeaza cu compensarea sumelor ?
Multumesc O zi buna.