Declaratii PFA si I.I. in anul 2016

declaratia-200-pfa-iiAfla ce declarații trebuie sa depună în 2016 o persoană fizică autorizată, indiferent de forma de organizare – PFA, II sau IF.

Declarații depuse de PFA impozitată la normă de venit:

Declarația 220 privind venitul estimat/norma de venit anual. Declarația se depune pe suport de hârtie la adminstrația financiară în raza căreia titularul PFA/II/IF își are domiciliul, pentru fiecare sursă de venit, de către:

  •  în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului, pentru contribuabilii care încep o activitate în cursul anului fiscal;
  • până la data de 31 ianuarie inclusiv, în cazul contribuabililor care în anul fiscal anterior au înregistrat un venit brut anual mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro (lacursul de schimb mediu anual comunicat de Banca Națională a României, la sfârșitul anului fiscal),  şi care au obligația determinării venitului net anual în sistem real, începând cu anul fiscal următor;
  • până la data de 31 ianuarie inclusiv, de către contribuabilii care au desfăşurat activitate în anul precedent şi au fost impuşi pe bază de norme de venit, pentru a  alege determinarea venitului net în sistem real prin completarea corespunzătoare a declaraţiei 220. Opțiunea se păstreaza minim 2 ani consecutiv.

Declaratia 200 privind veniturile realizate în România, în anul anterior, se depune de contribuabilii care au depus declarațiile de venit estimativ în luna decembrie  şi pentru care nu s‐au stabilit plăți anticipate, conform legii. Declarația se depune pe suport de hârtie la adminstrația financiară în raza căreia titularul PFA/II/IF își are domiciliul.

Pachetul de contabilitate te ajuta sa calculezi venitul net pe 2016 si sa completezi corect registrele si declaratia 200. Apasă pentru detalii!

ghid completare declaratii pfa

Are inclus un exemplu practic de contabilitate cu toate inregistrarile si declaratiile completate pentru anul 2017. Descarca acum!

Declarația 221 privind veniturile din activități agricole impuse pe norme de venit, se depune pe suport de hârtie la adminstrația financiară în raza căreia titularul PFA/II/IF iși are domiciliul,

  • până la data de 25 mai inclusiv a anului fiscal. Declarația se completează  şi se depune de către persoanele fizice care realizează, în mod individual, venituri din România, din activități agricole pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit.

Declarația 600 privind venitul asigurat la sistemul public de pensii  – se depune pe suport de hârtie la adminstrația financiară în raza căreia titularul PFA/II/IF își are domiciliul.

Obligativitatea asigurarii în sistemul public de pensie se determină prin raportarea normei de venit anuale la cele 12 luni ale anului. Dacă rezultatul este mai mare decât baza minimă de calcul, respectiv  938 lei pe lună în 2015 (35% din 2.681 lei), este obligatorie plata contribuției. Declarația se depune până la:

  • 31 ianuarie inclusiv, pentru persoanele care au desfășurat activitate în anul anterior și norma de venit lunară pentru anul curent este mai mare decât baza minimă de calcul,
  • în termen de 15 zile de la data înființării în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal și norma de venit lunară este mai mare decât baza minimă de calcul (938 lei în 2016).

Declarația 601 de încetare a obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale  – se depune pe suport de hârtie la adminstrația financiară în raza căreia titularul PFA/II/IF își are domiciliul.

Se depune de către contribuabilii care în cursul anului ajung în situația în care nu mai este obligatorie plata contribuției la pensie.

Declarația 392/B declarație informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii și achizițiile efectuate în anul… se completează electronic de către persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA,  a căror cifră de afaceri realizată la finele anului calendaristic, este inferioară sumei de 65.000 de euro, respectiv inferioară sumei de 220.000 lei. Acest formular se depune la organul fiscal competent, până la data de 25 februarie inclusiv, a anului următor celui de raportare. Programul informatic pentru completarea declaratiei 392 se descarca de aici (descarcă pdf-ul si deschide cu Adobe Reader).

Conform codului fiscal contribuabilii impuși la norme de venit sunt obligați să completeze partea de încasări a registrului de încasari și plăți și să întocmească jurnalul de vânzări.

Declarații depuse de PFA impozitată în sistem real:

Declarația 220 privind venitul estimat/norma de venit anual. Declarația se depune pe suport de hârtie la adminstrația financiară în raza căreia titularul PFA/II/IF își are domiciliul, pentru fiecare sursă de venit, la următoarele termene:

  • în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului, pentru contribuabilii care încep o activitate în cursul anului fiscal;
  • în termen de 15 zile de la data începerii activității, în cazul contribuabililor care realizează  venituri din activități independente, venituri din activități agricole impuse în sistem real, venituri din silvicultură şi piscicultură şi care încep o activitate în cursul anului fiscal;
  • în termen de 15 zile de la data încheierii contractului între părți, odată  cu înregistrarea acestuia la organul fiscal competent, în cazul contribuabililor care realizează  venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr de până la 5 contracte de închiriere, inclusiv;
  • pentru fiecare an fiscal, până la data de 31 ianuarie inclusiv, pentru anul în curs, sau în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului dacă  persoanele fizice încep să  realizeze venituri în cursul anului după data de 31 ianuarie inclusiv, în cazul contribuabililor care realizează  venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, având o capacitate de cazare cuprinsă între 1 şi 5 camere, inclusiv;
  • în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului, în cazul contribuabililor care realizează  venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, având o capacitate de cazare cuprinsă  între 1  şi 5 camere inclusiv, impuşi pe baza normelor de venit,  şi care, în cursul anului fiscal, depăşesc numărul de 5 camere de închiriat;
  • până la data de 25 mai a anului de impunere, odată  cu declarația privind venitul realizat (declaratia 200) , în cazul contribuabililor care, în anul anterior, au realizat pierderi  şi cei care, au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum  şi cei care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puțin 20% față de anul fiscal anterior;
  • până la data de 31 ianuarie inclusiv de către contribuabilii care au au fost impuşi în sistem real in ultimii 2 ani. Aceștia pot alege impozitarea în sistemul normelor de venit prin completarea corespunzătoare a declaraţiei 220.

Declaratia 200 privind veniturile realizate în România, în anul anterior, se depune de contribuabilii care sunt impuși în sistem real. Declarația se depune pe suport de hârtie la adminstrația financiară în raza căreia titularul PFA/II/IF își are domiciliul  la următoarele termene:

  • anual, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului;
  • ori de câte ori contribuabilul constată erori în declarația anterioară, prin completarea unei declarații rectificative până la termenul prevăzut de lege, situație în care se va înscrie „X” în căsuța special prevăzută în formular în acest scop.

Declarația 600 privind venitul asigurat la sistemul public de pensii  – se depune pe suport de hârtie la adminstrația financiară în raza căreia titularul PFA/II/IF își are domiciliul.

Obligativitatea asigurării în sistemul public de pensii se determină prin raportarea venitului net pe anul anterior la cele 12 luni ale anului. Dacă rezultatul este mai mare decât baza minimă de calcul, respectiv  938 lei pe lună în 2015 (35% din 2.681 lei), este obligatorie plata contribuției anticipat pe 2016 la un venit minim asigurat de 938 lei lună. Declarația se depune până la:

  • 31 ianuarie inclusiv, pentru persoanele care au desfășurat activitate în anul anterior și estimează un venit net lunar pentru anul curent care este mai mare decât baza minimă de calcul,
  • în termen de 15 zile de la data înființării în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal si venitul estimat lunar este mai mare decât baza minimă de calcul (938 lei).

Declarația 601 de încetare a obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale  – se depune pe suport de hârtie la adminstrația financiară în raza căreia titularul PFA/II/IF își are domiciliul.

Se depune de către contribuabilii care în cursul anului ajung în situația în care nu mai este obligatorie plata contribuției la pensie.

Declarația 392/B  declarație informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii și achizițiile efectuate în anul… se completează electronic de către persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA,  a căror cifră de afaceri realizată la finele anului calendaristic, este inferioară sumei de 65.000 de euro, respectiv inferioară sumei de 220.000 lei. Acest formular se depune la organul fiscal competent, până la data de 25 februarie inclusiv, a anului următor celui de raportare. Programul informatic pentru completarea declaratiei 392 se descarca de aici (descarcă pdf-ul si deschide cu Adobe Reader).

Declarații depuse de  PFA plătitori de TVA, în completare la cele de mai sus:

Declarația 094, privind cifra de afaceri în cazul persoanelor impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic şi care nu au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în anul precedent.  Declaraţia se completează de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din  Codul fiscal, care au utilizat trimestrul ca perioadă fiscală în anul precedent, care nu au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri şi care nu au depăşit plafonul de 100.000 euro.

Formularul se depune anual, la organul fiscal competent (administrația financiară in raza căreia figurează sediul profesional al PFA/II/IF), până pe 25 Ianuarie.

Declarația 300 decont de taxă pe valoare adăugată se completează și se depune în format electronic de către de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA. Se depune lunar, trimestrial, semastrial sau anual, in funcție de caz, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare, la administrația financiară in raza căreia figurează sediul profesional al PFA/II/IF.

Declarația 301 decont special de taxă pe valoarea adăugată – declarația privind achiziții intracomunitare. Se depune de persoanele care nu sunt plătitoare de TVA dar care au achiziții intracomunitare. Se depune luna următoare celei în care a avut loc operațiunea.

Declarația 390 VIES Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile /prestările intracomunitare. Se depune lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare, de către persoanele înregistrate în scopuri de TVA care au efectuat livrări, achiziţii sau prestări de servicii în ţările membre ale Uniunii Europene.

Declarația 392/A declarație informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii și achizițiile efectuate în anul…  se completează în format electronic de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, a căror cifră  de afaceri, efectiv realizată  la finele anului calendaristic este inferioară sumei de 220.000 lei. Se depune anual, la organul fiscal competent (administrația financiară în raza căreia figurează sediul profesional al PFA/II/IF), până la data de 25 februarie inclusiv, a anului următor celui de raportare. Programul informatic pentru completarea declaratiei 392 se descarca de aici (descarcă pdf-ul si deschide cu Adobe Reader).

Declarația 394 declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional. Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România sunt obligate să declare toate livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile de bunuri şi servicii realizate, pe teritoriul României, către/de la alte persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România. Declaraţia 394 se depune la organul fiscal competent (administrația financiară în raza căreia figurează sediul profesional al PFA/II/IF), până în data de 25 inclusiv, a lunii următoare încheierii perioadei de raportare.

Declarații depuse de PFA cu salariati, în completare la cele de mai sus:

Declaratia 112, privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.  Se depune lunar sau trimestrial în funcție de venitul anual al PFA, până la data de 25 inclusiv a lunii următoarela administrația financiară în raza căreia figurează sediul profesional al PFA/II/IF.

          Găsești aici toate declarațiile cu explicații si instrucțiuni de completare.

Dacă sunt nelămuriri, te rog  scrie-mi un mesaj la comentarii. Mulțumesc!

Te ajuta sa calculezi venitul net pe 2016 si sa completezi corect registrele si declaratia 200. Contine un exemplu practic de contabilitate cu toate inregistrarile si declaratiile completate pentru 2017. Descarca acum!

Apasă pentru detalii! ghid completare declaratii pfa

35 Responses to Declaratii PFA si I.I. in anul 2016

  1. Guta Simona 10/02/2017 at 14:33 #

    Un PFA are si CIF( primit de la ONRC la începerea activitatii ) si CNP.
    Declaratia 200 se face pe CNP.
    Vrea sa angajeze un salariat – primul .
    Pe ce va face CIM si va depune declaratia 112 ? pe CNP ( pt.ca pe acesta face decl.200 ) sau pe CIF ?

    • Constantin 27/02/2017 at 13:06 #

      Buna ziua. Declaratia se depune pe CIF.

  2. apostol daniela 07/02/2017 at 16:56 #

    Pentru un PFA care anul trecut a fost in ingrijire copil declaratiile se depun pe zero?

    • Constantin 09/02/2017 at 20:18 #

      Buna seara. Nu stiu sa va spun exact, va rog intrebati si la ANAF.

  3. ADRIANA 26/01/2017 at 08:07 #

    Buna ziua,
    am o Intreprindere Individuala cu norma de venit.Nu am depasit plafonul de 100.000euro sa trec la venit real.Trebuie sa depun 200/20016 sau 220?
    Trebuie sa fac un certificat de rezidenta fiscala pentru evitarea dublei impuneri si de la finante imi cere copie dupa D200 sau 220 sau Decizia de impunere dupa care platesc trimestrial si care nu a venit inca.Fara acestea nu vrea sa imi faca certificatul.(mai trebui si alte documente dar nu sunt o problema).Nu pot sa gasesc undeva exact ce se cere pentru acest certificat,sa confrunt cu ce mi se cere?
    Multumesc mult,

    • Constantin 28/01/2017 at 14:29 #

      Buna ziua. Ca II impozitata la norma de venit nu trebuie sa depuneti anual Declaratia 200 sau 220 (220 trebuie imediat dupa infiintare). Nu am informatii despre certificat.

      • ADRIANA 29/01/2017 at 17:39 #

        Multumesc mult.Am rezolvat si cu certificatul de rezidenta fiscala.
        Multumesc inca o data

  4. Silviu 17/01/2017 at 08:43 #

    Buna ziua. Am un PFA pe care momentan nu mai am venituri/cheltuieli. Am incetat sa mai am venituri din octombrie 2016. Ce declaratie trebuie sa depun? Pentru anul acesta pot depune pe 0?

    • Constantin 22/01/2017 at 11:48 #

      Buna ziua! Declaratia 200 si declaratia 220 cu venit estimat 0 lei.

  5. Anonim 09/01/2017 at 01:29 #

    Buna, Sunt PFA cu norma de venit care a facturat anul trecut numai intracomunitar, pana in 100000 EUR. Anul acesta, 2017, voi ramane in aceeasi situatie. Trebuie sa depun vreo declaratie la inceputul acestui an? Multumesc frumos!

    • Constantin 09/01/2017 at 22:49 #

      Buna ziua. Ramaneti in continuare pe nirma de venit. Daca ati facut peste 65000 de euro trbuia sa deveniti platitor de TVA cu luna urmatoare si de aici apar declaratii in plus.

      • Silviu 18/01/2017 at 14:56 #

        Buna ziua,

        Plafonul peste care se trece de la norma de venit la sistem real este 100.000 euro sau 65.000 euro?
        Observ in comentariul dvs. 65.000 de euro si as vrea sa stiu daca e o informatie gresita.

        Multumesc!

        • Constantin 22/01/2017 at 11:59 #

          Buna ziua. 65.000 (220.000 lei) se refera la TVA. 100.000 de euro ramane in continuare pragul pentru trecerea la sistem real.

  6. firicel 01/12/2016 at 08:47 #

    Am infiintat un PFA in31.08.2016,activitatea am inceput-o in24.10.2016,Caen cod 7490,ce declaratii trebue sa depun si pina cind? mii de multumiri,anticipat!

    • Constantin 03/12/2016 at 18:30 #

      Buna seara. Cum spune si in articolul de mai sus: 1. declaratia 220 în termen de 15 zile de la data infiintarii, pentru contribuabilii care încep o activitate în cursul anului fiscal; 2. declaratia 600 in termen de 15 zile de la infiintare.

  7. mirela 18/10/2016 at 16:02 #

    Buna seara am II din 2011 si anul 2015 am venitul anual 1500 lei.As dori sa imi spuneti ce trebuie sa fac ca sa beneficiez de maternitate si sa imi mearga vechimea.Nimeni nu stie sa imi dea un raspuns concret.Multumesc anticipat!

    • Constantin 25/10/2016 at 13:07 #

      Buna ziua! Pentru a beneficia de vechime trebuie sa contribuiti la sistemul public de pensii cu cel putin 26,3% din salariul minim brut pe tara (sau din venitul net daca este mai mare). Adica cu suma de 329 lei pe luna – se plateste trimestrial. Puteti alege sa contribuiti partial cu un procent de 10,5%, dar pensia nu va fi intreaga.
      Pentru a beneficia de indemnizatia de crestere copil vi se va calcula venitul net pe ultimul an din activitatea II/PFA si probabil veti primi indemnizatia minima de cuantum de 85% din salariul minim brut adica 1250*85%=1062 lei pe luna. Verificati si la primaria locala.

  8. Flob 18/10/2016 at 11:51 #

    Tocmai ce mi-am facut un PFA, cod caen 6202. Urmeaza sa prestez servicii de consultanta pentru o firma din Spania. Este nevoie sa ma inregistrez in Registrul Operatorilor Intracomunitari chiar daca sunt neplatitor de TVA pentru a putea emite facturi?

    Mersi anticipat!

    • Constantin 25/10/2016 at 12:50 #

      Buna ziua. Da, trebuie sa va inregistrati in ROI inainte de a emite prima factura.

  9. Anonim 29/07/2016 at 07:13 #

    Buna,

    sunt PFA in IT cu norma de venit. Facturile le emit in euro, fiind toate pentru firme din Europa. Acum, am nevoie de veniturile de anul trecut si de la finante mi se spune ca eu nu am declaratie de venit, doar registru de casa. Cum se poate? Asa este? Cum dovedesc veniturile de anul trecut? Multumesc!

    • Constantin 09/08/2016 at 11:44 #

      Buna ziua. Dvs nu depuneti declaratia 200, fiind la norma de venit. Puteti dovedi veniturile reale doar cu Registrul de incasari si plati.

  10. ANGELA 23/05/2016 at 14:56 #

    Buna ziua,vreau sa stiu exact ce declaratii si ce termene de depunere sunt pentru un PFA neplatitor de TVA.Multumesc

    • Constantin 24/05/2016 at 16:20 #

      Buna ziua. Aveti lista de declaratii mai sus.

  11. Anonim 23/02/2016 at 23:17 #

    Dacă am un Pfa care anul trecu a avut cifră de afaceri 0 și sigurele cheltuieli au fost cele cu plată impozitului estimat, atunci trebuie să depun 392B? Mulțumesc

  12. Emil 16/02/2016 at 02:06 #

    Buna! 🙂

    Din cauza unor probleme de sanante, nu am depus declaratia cu veniturile realizate in anul anterior.

    Ce ar trebui sa fac?

    Multumesc.

  13. Pantea Paul 08/02/2016 at 15:22 #

    Buna ziua. Am depus si eu declaratia 600 in luna ianuarie optând pentru cota de 10,5%, iar acum cateva zile mi-a venit decizia de impunere in care este trecut doar Impozitul pe venit si CASS, iar la CAS este 0. Cum se platesc acesti 10,5%?

    • Constantin 09/02/2016 at 19:30 #

      Buna seara. Va rog intrebati la Adminstratia Financiara locala de ce nu v-a inregistrat in sistemul public de pensie.

  14. Maria 05/02/2016 at 10:48 #

    Am un PFA neplatitor de tva dar inscris in ROI ca platitor conf. 153 indice 1 : ce fel de declaratie trebuie sa fac 392 A sau 392 B ?

    • Constantin 09/02/2016 at 19:20 #

      Buna seara. Depuneti 392B daca în anul 2015 ati efectuat livrări de bunuri şi prestări de servicii în interiorul țării şi/sau achiziții efectuate din țară.

  15. Gabi T 28/01/2016 at 19:38 #

    Care este termenul-limita de depunere a declaratiei 220 de catre un PFA impozitat in sistem real infiintat in noiembrie 2015, 31 ianuarie sau 25 mai?

    • Constantin 02/02/2016 at 18:26 #

      Buna seara. Daca nu vi s-au stabilit obligatii de plata pentru 2015 trebuia dpusa pana la 31 Ianaurie 2016. Daca ati depus in 2015 declaratia si vi s-au stabilit obligatii de plata, atunci in 2016 o depuneti o data cu declaratia 200 pana pe 25 mai.

  16. anaf 26/01/2016 at 10:33 #

    D 205, pentru cei cu salariati ? (Impozitul pe venit retinut …)

  17. musettecheri 25/01/2016 at 19:49 #

    Eu am trimis pt prima data online declaratia 220, deoarece am obtinut certificat de spatiu privat de la ANAF. Nu am numar de inregistrare. Ar trebui sa obtin un numar ? Cum fac dovada ca am depus-o pentru a nu avea necazuri mai tarziu? Daca nu depun declaratia 600 deoarece sunt pensionara , mai trebuie sa duc decizia de pensionare la ANAF ?

  18. Alin 25/01/2016 at 18:02 #

    Inteleg bine daca ambele declaratii – 600 si 220 se pot depune luni 1 februarie?

Scrie mesajul tau aici:

%d blogeri au apreciat: