Declaratii PFA 2015

2015 declaratia 220Ce declarații trebuie sa depună în 2015 o persoană fizică autorizată, indiferent de forma de organizare – PFA, II sau IF.

Declarații depuse de PFA impozitată la normă de venit:

Declarația 220 privind venitul estimat/norma de venit anual. Declarația se depune pe suport de hârtie la adminstrația financiară în raza căreia titularul PFA/II/IF își are domiciliul, pentru fiecare sursă de venit, de către:

  •  în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului, pentru contribuabilii care încep o activitate în cursul anului fiscal;
  • până la data de 31 ianuarie inclusiv, în cazul contribuabililor care în anul fiscal anterior au înregistrat un venit brut anual mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro (lacursul de schimb mediu anual comunicat de Banca Națională a României, la sfârșitul anului fiscal),  şi care au obligația determinării venitului net anual în sistem real, începând cu anul fiscal următor;
  • până la data de 31 ianuarie inclusiv, de către contribuabilii care au desfăşurat activitate în anul precedent şi au fost impuşi pe bază de norme de venit, pentru a  alege determinarea venitului net în sistem real prin completarea corespunzătoare a declaraţiei 220. Opțiunea se păstreaza minim 2 ani consecutiv.

Declaratia 200 privind veniturile realizate în România, în anul anterior, se depune de contribuabilii care au depus declarațiile de venit estimativ în luna decembrie  şi pentru care nu s‐au stabilit plăți anticipate, conform legii. Declarația se depune pe suport de hârtie la adminstrația financiară în raza căreia titularul PFA/II/IF își are domiciliul.

Declarația 221 privind veniturile din activități agricole impuse pe norme de venit, se depune pe suport de hârtie la adminstrația financiară în raza căreia titularul PFA/II/IF iși are domiciliul,

  • până la data de 25 mai inclusiv a anului fiscal. Declarația se completează  şi se depune de către persoanele fizice care realizează, în mod individual, venituri din România, din activități agricole pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit.

Declarația 600 privind venitul asigurat la sistemul public de pensii  – se depune pe suport de hârtie la adminstrația financiară în raza căreia titularul PFA/II/IF își are domiciliul.

Obligativitatea asigurarii în sistemul public de pensie se determină prin raportarea normei de venit anuale la cele 12 luni ale anului. Dacă rezultatul este mai mare decât baza minimă de calcul, respectiv  845 lei pe lună în 2015 (35% din 2.415 lei), este obligatorie plata contribuției. Declarația se depune până la:

  • 31 ianuarie inclusiv, pentru persoanele care au desfășurat activitate în anul anterior și norma de venit lunară pentru anul curent este mai mare decât baza minimă de calcul,
  • în termen de 15 zile de la data înființării în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal și norma de venit lunară este mai mare decât baza minimă de calcul (845 lei în 2015).

Declarația 601 de încetare a obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale  – se depune pe suport de hârtie la adminstrația financiară în raza căreia titularul PFA/II/IF își are domiciliul.

Se depune de către contribuabilii care în cursul anului ajung în situația în care nu mai este obligatorie plata contribuției la pensie. În cele mai multe cazuri, aceste situații sunt: salariați cu contract individual de muncă, șomeri sau pensionari. Pentru atestarea încadrării în una din situaţiile de mai sus este necesară anexarea de documente justificative.

Declarația 392/B declarație informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii și achizițiile efectuate în anul… se completează electronic de către persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA,  a căror cifră de afaceri realizată la finele anului calendaristic, este inferioară sumei de 65.000 de euro, respectiv inferioară sumei de 220.000 lei. Acest formular se depune la organul fiscal competent, până la data de 25 februarie inclusiv, a anului următor celui de raportare. Programul informatic pentru completarea declaratiei 392 se descarca de aici (descarcă pdf-ul si deschide cu Adobe Reader).

Conform codului fiscal contribuabilii impuși la norme de venit sunt obligați să completeze partea de încasări a registrului de încasari și plăți și să întocmească jurnalul de vânzări.

Declarații depuse de PFA impozitată în sistem real:

Declarația 220 privind venitul estimat/norma de venit anual. Declarația se depune pe suport de hârtie la adminstrația financiară în raza căreia titularul PFA/II/IF își are domiciliul, pentru fiecare sursă de venit, la următoarele termene:

  • în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului, pentru contribuabilii care încep o activitate în cursul anului fiscal;
  • în termen de 15 zile de la data începerii activității, în cazul contribuabililor care realizează  venituri din activități independente, venituri din activități agricole impuse în sistem real, venituri din silvicultură şi piscicultură şi care încep o activitate în cursul anului fiscal;
  • în termen de 15 zile de la data încheierii contractului între părți, odată  cu înregistrarea acestuia la organul fiscal competent, în cazul contribuabililor care realizează  venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr de până la 5 contracte de închiriere, inclusiv;
  • pentru fiecare an fiscal, până la data de 31 ianuarie inclusiv, pentru anul în curs, sau în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului dacă  persoanele fizice încep să  realizeze venituri în cursul anului după data de 31 ianuarie inclusiv, în cazul contribuabililor care realizează  venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, având o capacitate de cazare cuprinsă între 1 şi 5 camere, inclusiv;
  • în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului, în cazul contribuabililor care realizează  venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, având o capacitate de cazare cuprinsă  între 1  şi 5 camere inclusiv, impuşi pe baza normelor de venit,  şi care, în cursul anului fiscal, depăşesc numărul de 5 camere de închiriat;
  • până la data de 25 mai a anului de impunere, odată  cu declarația privind venitul realizat (declaratia 200) , în cazul contribuabililor care, în anul anterior, au realizat pierderi  şi cei care, au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum  şi cei care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puțin 20% față de anul fiscal anterior;
  • până la data de 31 ianuarie inclusiv de către contribuabilii care au au fost impuşi în sistem real in ultimii 2 ani. Aceștia pot alege impozitarea în sistemul normelor de venit prin completarea corespunzătoare a declaraţiei 220.

Declaratia 200 privind veniturile realizate în România, în anul anterior, se depune de contribuabilii care sunt impuși în sistem real. Declarația se depune pe suport de hârtie la adminstrația financiară în raza căreia titularul PFA/II/IF își are domiciliul  la următoarele termene:

  • anual, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului;
  • ori de câte ori contribuabilul constată erori în declarația anterioară, prin completarea unei declarații rectificative până la termenul prevăzut de lege, situație în care se va înscrie „X” în căsuța special prevăzută în formular în acest scop.

Declarația 600 privind venitul asigurat la sistemul public de pensii  – se depune pe suport de hârtie la adminstrația financiară în raza căreia titularul PFA/II/IF își are domiciliul.

Obligativitatea asigurării în sistemul public de pensii se determină prin raportarea venitului net pe anul anterior la cele 12 luni ale anului. Dacă rezultatul este mai mare decât baza minimă de calcul, respectiv  804 lei pe lună în 2014 (35% din 2.298lei), este obligatorie plata contribuției pe 2015 la un venit minim asigurat de 845 lei lună. Declarația se depune până la:

  • 31 ianuarie inclusiv, pentru persoanele care au desfășurat activitate în anul anterior și estimează un venit net lunar pentru anul curent care este mai mare decât baza minimă de calcul,
  • în termen de 15 zile de la data înființării în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal si venitul estimat lunar este mai mare decât baza minimă de calcul (845 lei în 2015).

Declarația 601 de încetare a obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale  – se depune pe suport de hârtie la adminstrația financiară în raza căreia titularul PFA/II/IF își are domiciliul.

Se depune de către contribuabilii care în cursul anului ajung în situația în care nu mai este obligatorie plata contribuției la pensie. În cele mai multe cazuri, aceste situații sunt: salariați cu contract individual de muncă, șomeri sau pensionari. Pentru atestarea încadrării în una din situaţiile de mai sus este necesară anexarea de documente justificative.

Declarația 392/B declarație informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii și achizițiile efectuate în anul… se completează electronic de către persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA,  a căror cifră de afaceri realizată la finele anului calendaristic, este inferioară sumei de 65.000 de euro, respectiv inferioară sumei de 220.000 lei. Acest formular se depune la organul fiscal competent, până la data de 25 februarie inclusiv, a anului următor celui de raportare. Programul informatic pentru completarea declaratiei 392 se descarca de aici (descarcă pdf-ul si deschide cu Adobe Reader).

Declarații depuse de  PFA plătitori de TVA, în completare la cele de mai sus:

Declarația 094, privind cifra de afaceri în cazul persoanelor impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic şi care nu au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în anul precedent.  Declaraţia se completează de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din  Codul fiscal, care au utilizat trimestrul ca perioadă fiscală în anul precedent, care nu au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri şi care nu au depăşit plafonul de 100.000 euro.

Formularul se depune anual, la organul fiscal competent (administrația financiară in raza căreia figurează sediul profesional al PFA/II/IF), până pe 25 Ianuarie.

Declarația 300 decont de taxă pe valoare adăugată se completează și se depune în format electronic de către de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA. Se depune lunar, trimestrial, semastrial sau anual, in funcție de caz, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare, la administrația financiară in raza căreia figurează sediul profesional al PFA/II/IF.

Declarația 301 decont special de taxă pe valoarea adăugată – declarația privind achiziții intracomunitare. Se depune de persoanele care nu sunt plătitoare de TVA dar care au achiziții intracomunitare. Se depune luna următoare celei în care a avut loc operațiunea.

Declarația 390 VIES Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile /prestările intracomunitare. Se depune lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare, de către persoanele înregistrate în scopuri de TVA care au efectuat livrări, achiziţii sau prestări de servicii în ţările membre ale Uniunii Europene.

Declarația 392/A declarație informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii și achizițiile efectuate în anul…  se completează în format electronic de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, a căror cifră  de afaceri, efectiv realizată  la finele anului calendaristic este inferioară sumei de 220.000 lei. Se depune anual, la organul fiscal competent (administrația financiară în raza căreia figurează sediul profesional al PFA/II/IF), până la data de 25 februarie inclusiv, a anului următor celui de raportare. Programul informatic pentru completarea declaratiei 392 se descarca de aici (descarcă pdf-ul si deschide cu Adobe Reader).

Declarația 394 declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional. Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România sunt obligate să declare toate livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile de bunuri şi servicii realizate, pe teritoriul României, către/de la alte persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România. Declaraţia 394 se depune la organul fiscal competent (administrația financiară în raza căreia figurează sediul profesional al PFA/II/IF), până în data de 25 inclusiv, a lunii următoare încheierii perioadei de raportare.

Declarații depuse de PFA cu salariati, în completare la cele de mai sus:

Declaratia 112, privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.  Se depune lunar sau trimestrial în funcție de venitul anual al PFA, până la data de 25 inclusiv a lunii următoarela administrația financiară în raza căreia figurează sediul profesional al PFA/II/IF.

          Găsești aici toate declarațiile cu explicații si instrucțiuni de completare.

Dacă sunt nelămuriri, te rog  scrie-mi un mesaj la comentarii. Mulțumesc!

Te ajuta sa calculezi venitul net pe 2016 si sa completezi corect registrele si declaratiile 200, 220 si 600. Contine un exemplu practic de contabilitate cu toate inregistrarile si declaratiile completate pentru 2017. Descarca acum!

Apasă pentru detalii! ghid completare declaratii pfa

30 Responses to Declaratii PFA 2015

  1. Sorin 13/10/2016 at 04:38 #

    Buna ziua,
    Am desfintat PFA-ul in decembrie 2015, cu toate taxele platite si declaratia pe venit pe anul 2015, aceeasi suma ca la declaratia 220 completata la inceputul anului 2015. Zilele trecute, octombrie 2016 am prinit de la ANAF instiintare ca nu am completat declaratia pe venit pt. anul 2015. Ce trebuie sa fac?
    Multumesc!

    • Constantin 13/10/2016 at 09:34 #

      Buna ziua. Ati depus declaratia 200 privind veniturile realizate din România pe anul 2015? Se depunea pana pe 25 mai 2016. Probabil nu ati depus-o. Mergeti la ANAF si reglati situatia.

  2. Tiberiu Rosu 07/03/2016 at 20:21 #

    Buna ziua,
    Un PFA, care si-a inchis activitatea la 1 septembrie 2015 (220 depusa, emisa 260, platit tot), ce declaratii mai trebuie depuse in 2016 ?

  3. ruxandra 04/02/2016 at 11:33 #

    Buna ziua, Mi-am infiintat un PFA in sept 2013, cam fortata in opinia mea. La acea data am valorificat printr-un contract de vanzare-cumparare o cantitate de masa lemnoasa pe picior , iar cand m-am dus la ANAF sa declar venitul din aceasta vanzare mi-au spus ca trebuie sa devin PFA, cu registru de icasari si plati (in care am o singura inregistrare- incasarea din oct 2013) si registru de inventar (in care nu am completat nimic) , declaratii, etc.Din oct 2013 si pana in prezent nu am mai facut nicio tranzactie si, se pare ca nici in viitorii 10 ani nu voi mai face. Anual depun D220 pe 5000 ron si D200 cu valoarea de 0 ron, platesc impozit si Cass pe sumele estimate, imi recuperez impozitul pe venit platit in anul anterior, dar cei 5.5% Cass nu ii ii mai recuperz, deci am si pierderi pe langa grija depunerilor de declaratii.
    Doresc sa desfiintez acest PFA si nu stiu unde depun aceste registre si care sunt formalitatile pe care trebuie sa le indeplinesc ca sa inchei legal aceasta ” afacere”. Mentionez ca figurez cu acest PFA doar la ANAF, nu si la Camera de comert.
    Va rog sa ma ajutati sa-mi rezolv problema in mod legal, la ANAF nu am putut sa ma lamuresc.
    Va multumesc

    • Constantin 09/02/2016 at 18:50 #

      Buna ziua. Daca aveti PFA activ trebuie sa fiti inregistrata la registrul Comertului. Altfel nu aveti PFA. Deci, prima etapa consta in desfiintarea PFA la Registrul comertului. Cu actele in original de la PFA depuneti o cerere. Va costa 10-20 de lei. Dupa 2,3 zile luati actele de la registru de desfiintare si le depuneti al FIsc. Trebuie sa va platiti toate datoriile la zi sau ramaneti cu ele pe persoana fizica.

  4. Micu Iuliana 29/01/2016 at 15:57 #

    Buna ziua! Mi-am infiintat PFA in aprilie 2015 cu obiectul de activitate dactilografie si secretariat. Am depus in aprilie 2015 declaratia 220 si am primit declaratia 260. Am achitat tot ce era specificat in aceasta declaratie (260), inclusiv luna decembrie 2015.
    Acum doresc sa stiu daca mai treb sa depun declaratia 220 pt ian-martie 2016 deoarece pt acestea nu am primit nimic de plata.
    Declaratia 200 cand treb sa o depun?

    • Constantin 02/02/2016 at 17:55 #

      Buna seara. Depuneti declaratia 200 pana le 25 mai 2016. Pentru anul 2016 ramaneti cu estimarea facuta in 2015.

  5. Anonim 25/01/2016 at 20:52 #

    Buna ziua, am un PFA cu obiect de activitatea 0149 – Cresterea altor animale. Apicultura. Ce declaratii trebuie sa depun anul acesta?

  6. Adriana 25/01/2016 at 09:56 #

    Buna ziua, sunt PF independenta (profesie liberala-medic). Pe anul anterior (primul an de activitate, cif emis la sfr iul. 2015) am avut incasari incepand din aug pana in nov, dec=0. Cand calculez media lunara impart suma veniturilor la 5 luni (inclusiv decembrie)? Daca da, aceasta este sub 845 lei/luna, deduc ca trebuie sa depun doar d200 si d220 pana la 25 mai 2016. Va rog sa imi spuneti daca am inteles corect si ce documente se mai depun la ANAF o data cu declaratiile (facturi 2015, alte copii de documente, etc). Precizez ca nu am un contabil care sa se ocupe de asta pentru ca nu am avut decat o factura pe luna si putine cheltuieli deductubile asa ca sper sa ma descurc singura. Multumesc!

  7. anca 03/01/2016 at 17:16 #

    Buna seara ,
    Am si eu o intrebare varul meu are un pf a si este pensionar nu stiu daca trebuie sa depun declaratia 600 ma puteti sprijinii cu aceasta informatie multumesc

  8. Elena 27/11/2015 at 12:23 #

    Buna ziua,
    Pfa în sistem real din 2014 și șomer
    În 2015 pe 27 oct se termina șomaj
    Ce trebuie să depun deoarece nu mai sunt asigurat și venitul este de 500 declarat pe 2015

  9. romeo59 25/11/2015 at 17:02 #

    daca ma autorizez ca i.i pentru cresterea porcilor si achizitionare si comercializare de produse agricole ce obligatii fiscale am.mai pe inteles cum platesc impozitul cas contributia la pensie.la mine nu pot livra in fiecare luna cie un porc.deci ar trebui sa fie ceva care sa platesc la sfirsit de an.multumesc.

  10. Anonim 24/11/2015 at 08:47 #

    Buna ziua,
    Va rog sa ma mai ajutati cu o informatie legata de completarea declaratiei 392B. Situatia mea este urmatoarea: PFA neplatitor de TVA dar inregistrat in ROI, asadar facturez intracomunitar. Facturile sunt emise catre firme straine dar de platit, mi le plateste o SCA inregistrata in Romania care nu e platitoare de TVA. Cum trebuie sa completez aceasta declaratie in mod corect, avand in vedere situatia de mai sus, la sectiunea livrari de bunuri? Stiu ca declaratia se depune in februarie, insa doresc sa incetez activitatea cu 1.1.2016 si presupun ca aceasta declaratie trebuie depusa pana la data incetarii. Va multumesc mult pentru ajutor!

  11. RoxanaP 17/11/2015 at 09:19 #

    Buna ziua,

    Sunt PFA inregistrata in ROI, asadar am un cod de TVA in baza caruia prestez servicii in state ale UE. Pentru fiecare luna in care am prestat servicii de acest fel, am depus declaratia 390. Recent, am aflat de la ANAF ca trebuia sa fi depus si decontul 300. Spuneti-mi daca este obligatoriu in cazul meu si cum as putea remedia situatia, avand in vedere ca daca e cum spun ei, ar trebui sa depun retroactiv pentru tot anul 2015?

    De asemenea, am facut achizitii din UE de pe contul bancar de PFA in scopuri personale. Pentru astfel de achizitii, banuiesc ca nu am obligativitatea declararii achizitiilor intracomunitare.
    Va multumesc!

    • Constantin 17/11/2015 at 21:24 #

      Buna ziua,
      Inteleg ca nu sunteti platitor de TVA. Declaratia 390 o depuneti cand aveti livrari si/sau achizitii intracomunitare de bunuri si/sau servicii.
      Declaratia 301 (nu 300) o depuneti doar cand aveti achzitii de bunuri si servicii intracomunitare. Ambele nu se depun pe 0.
      Daca ati omis declaratia 301 amenda este de 500 lei. le declarati pe toate o data.

      Achitiile facute in folos personal din contul de PFA nu sunt deductibile la calculul impozitului pe venitul PFA.

      • RoxanaP 17/11/2015 at 22:21 #

        Va multumesc mult pentru promptitudine si pentru lamuriri.

        Mai am o singura nelamurire: declaratia 301 se depune doar pentru achizitiile de bunuri si servicii intracomunitare in folosul desfasurarii activitatii sau pentru orice fel de achizitie intracomunitara efectuata din contul PFA?
        Va multumesc inca o data.

  12. ChirilaM 31/07/2015 at 10:16 #

    Multe informatii pentru care la anaf trebuie sa pierzi cel putin o zi si bineinteles tot pleci nelamurit. Intrebarea mea este : sunt in concediu risc maternal si urmeaza sa intru in cel de maternitate, mentionez ca am platit cei 0.85% pt concedii si indemnizatii. Eu in tot acest timp sunt obligata sa continui platile respectiv pensie, sanatate si impozit?
    Multumesc!

  13. Madalina Maria 31/07/2015 at 10:07 #

    Anul trecut am realizat un venit net de 7600. La inceputul anului 2015 m.au pus sa completez si declaratia 600 pt care trrbuie sa cotizez lunar suma minima de 222, dat fiind venitul mic pt 2014 nu sunt obligata sa platesc la pensie. Pot completa 601 si sa anexez 250 cu specificatia sa nu ma oblige sa platesc pana in prezent respectiv 3 trimestre….

    • Constantin 13/08/2015 at 15:38 #

      Desigur ca puteti!! Nu sunteti obligata sa platiti pensie la un venit anual de 7600 lei.

  14. Anonim 22/07/2015 at 11:46 #

    Buna ziua,
    Am deschis un birou individual de arhitectura in septembrie anul trecut.
    Pentru anul 2014 nu s-a depasit plafonul pentru contributiile sociale. Deocamdata nu stiu daca se vor depasi anul asta? Trebuie sa depun 600 sau astept pentru anul viitor si in cazul in care voi depasi anul asta depun atunci 600?
    De 392B nu mi s-a spus pana acum (am intrebat de cateva ori la Fisc daca trebuie sa mai depun ceva). E posibil sa nu fie necesar datorita tipului de activitate (activitate liberala)?
    Si inca ceva:
    Pana acum activitatea s-a desfasurat exclusiv pentru clienti din ro. Urmeaza sa colaborez cu un client din SUA. Pentru aceasta va fi deschis un cont paypal de tip premier sau business caruia ii va fi atasat un card existent aferent contului biroului de arhitectura. Mai exista alt tip de declaratie avand in vedere ca serviciul (de tip schite arhitecturale) va fi pentru un client din SUA?
    Si inca ceva: suma pe care o voi declara in registrul de incasari/plati va fi cea primita pe paypal la cursul valutar BNR din ziua efectuarii platii, iar comisioanele paypal-banca vor fi trecute ca si cheltuieli?

    Multumesc anticipat pentru disponibilitatea dumneavostra

    • Constantin 23/07/2015 at 16:04 #

      Buna ziua! Nu e nevoie sa depuneti declaratia 600 anul acesta. Daca codul fiscal se modifica veti fi obligat sa platiti cas/pensie anul viitor, indiferent de venituri.Trebuia sa depuneti 392 pana la 25 mai 2015 pentru anul 2014. Dar ANAF nu gestioneaza bine PFA-urile. Pentru clienti din afara UE nu sunteti obligat sa depuneti vreo declaratie. In ceea ce priveste incasarea serviciilor din SUA, trebuie sa incaati exact cat scrie in factura, din care se scad comisioanele paypal – chletuieli – si diferenta de curs valutar care poate fi cu plus sau cu minus.

  15. dina szabo 19/06/2015 at 11:39 #

    Buna ziua,

    sunt PFA, norma pe venit, pensionar, fotograf ambulant.
    Va rog sa ma ajutati sa-mi clarific niste pribleme:
    – am nevoie de casa de marcat pentru a elibera bonuri sau cum tin evidenta incasarilor?

    – trebuie sa completez ceva declaratii privid venitul estimat?
    Va multumesc .

    WZF

    • Constantin 22/06/2015 at 17:58 #

      Buna ziua. In opinia mea trebuie sa aveti casa de marcat. Trebuie sa completati si declaratii. Vedeti in articolul de mai sus cand si in ce situatie trebuie sa depuneti declaratii.

  16. Razvan 10/05/2015 at 10:16 #

    Buna ziua, am un PFA cu obiect de activitatea 0149 – Cresterea altor animale, in speta Albine. Apicultura. Pana acum am depus D200, D220, anul trecut (2014) am depus D200 cu veniturile din 2013 in sistem real si D221 norme de venit. Anul asta 2015 trebuie sa mai depun D200 aferenta anului 2014 daca oricum impozitarea se face pe norma de venit ? Multumesc

    • Constantin 25/05/2015 at 19:03 #

      Trebuie sa depuneti numai Formularul 221. De regula pana cel tarziu 15 Iunie 2015, daca nu se prelungeste termenul.
      Nu depuneti declaratia 200.

  17. Bogdan Popovici 03/05/2015 at 19:01 #

    Buna seara.
    Eu am uitat sa depun declaratia 392B
    Am completat-o si pe urma ce fac cu ea?
    O tiparesc, o semnez si ma duc cu ea la admin fiscala?

  18. Liviu 23/03/2015 at 11:59 #

    a… si am uitat de D223 (un echivalent D220)

  19. Liviu 23/03/2015 at 11:57 #

    interesant…
    sunt IF impozitată în sistem real si de ani buni cei de la ANAF nu imi mai cer D220, in schimb e obligatorie D204 despre care nu se mentioneaza aici…

    • Constantin 25/03/2015 at 20:26 #

      Asa este avem foarte multe PFA si II dar deloc IF. Sper ca totusi sa gasiti ceva de folos! O sa ne informam mai mult referitor la D204.

Scrie mesajul tau aici:

%d blogeri au apreciat: